Geneza 16:13 “Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!””
Dumnezeul care ma vede sau El ROI este numele pe care Agar l-a folosit atunci cand Dumnezeu a gasit-o in pustie fugind de fata Sarei. Egipteanca fiind, Agar a fugit de asuprirea la care a fost supusa, dar a fost gasita de Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov in pustie.
La fel ca si Agar, de multe ori ni se pare ca Dumnezeu este distant, ca este indiferent de situatiile prin care trecem si ca este strain de problemele cu care ne confruntam. Dumnezeul nostru este Dumnezeul EL ROI, care cunoaste fiecare aspect al vietii noastre, fiecare gand, fiecare miscare, fiecare fir de par care cade, fiecare situatie mai putin placuta prin care trecem, fiecare lacrima varsata, fiecare rugaciune facuta, fiecare durere launtrica. Psalmul 10:14 spune “dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa.”
Dumnezeu avea un viitor pentru Agar si pentru fiecare dintre noi are aceeasi promisiune facuta in cartea lui Ieremia 29:11 “Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Dumnezeu ne va raspunde chiar acolo in pustiu, chiar acolo in deznadejde si greutate, chiar atunci cand nu mai vedem nimic in jurul nostru si totul ni se pare confuz.
Agar a fost gasita langa un izvor de apa in pustie. Dupa intalnirea cu Domnul, acest izvor primeste un nume si anume “Fantana Celui viu care ma vede”. Dumnezeu vrea ca noi sa ne aducem aminte de locurile si imprejurarile in care am vazut mana Domnului la lucru, de situatii imposibile in care El ne-a raspuns, ca acestea sa fie pentru noi pietre de aducere aminte sau puncte de referinta, nu doar pentru intarirea credintei noastre dar si pentru imbarbatarea si incurajarea celor din jur, raspandind speranta si proclamand un Dumnezeu care aduce biruinta.
EL ROI! Dumnezeu este Acela care Ne vede si Ne cunoaste!